the road

Ecranizare a romanului omonim al lui Cormac McCarthy (autor printre altele și a lui „No country for old men”, ce nu mai necesită nicio intrdoucerea), The Road este probabil unul dintre cele mai deprimante 5 filme pe care le-am văzut (altul fiind Irreversible, dar acela deja e deja oricum din o cu totul altă categorie).

Ipoteza originală a filmului este una destul de neverosimilă, în sensul că mi-e greu să-mi imaginez un cataclism ce ar distruge toate speciile de animale, dar în schimb oamenii ar supraviețui în număr considerabil. Păi wtf, scorpionii pot supraviețui și unui cataclism nuclear. nu mai vorbesc de tot soiul de bacterii uber tough…

Dar lăsând goana după realism deoparte – în fond pentru asta există documentarele – filmul este foarte bine realizat, atât ca punere în scenă, cinematografie, atmosferă, cât și ca interpretare. Regretele, nostalgia după „vârsta de aur”, disperarea, încăpățânarea aproape animalică de a merge înainte, de da sens unei lumi fără niciunul aparent, toate sunt creionate sugestiv, fără exagerări și hiperbolizări goale de conținut. Strădania celor doi protagoniști de a-și păstra umanitatea, de a rămâne oameni chiar și în condițiile în care aceasta nu mai înseamnă mai nimic (lipsa unei societăți) devine una din pricipalele teme ale filmului.

Întrebarea din debutul filmului – „We’re the good guys, right?” – capătă astfel tot mai mult sens și răspunsuri tot mai ambigue și nuanțate pe măsură ce narațiunea progresează. Linia dintre civilizație și barbarie, dintre legea junglei și moralitate, devine înșelătoare și difuză…Totuși, finalul mai degrabă optimist decât pesimist, mai salveză din speranțele pentru umanitate.

În concluzie, nu e un popcorn movie uzual, însă recomandat tuturor celor interesați de sociologie și cărora le place să-și pună probleme.

No related posts.