texturi virtuale
O poveste ciudată și frumoasă, relatată de Orson Scott Card într-una din cărțile seriei Ender:
Un om și-a cumpărat un câine, pe care îl iubea foarte mult. Câinele îl însoțea pretutindeni, dar omul nu-l putea învăța să facă nimic folositor: nu aducea și nu găsea nimic, nu stătea de pază, nici măcar nu venea când era chemat. În schimb, adesea stătea lângă om și-l privea, mereu cu aceeași privire câinească, de nepătruns.
„Acela nu e câine, e lup” a spus soția omului.
„Doar el mi-e credincios” îi replica omul, iar soția închidea discuția.
Într-o zi, omul și-a luat câinele cu el în avionul său particular și, în timp ce zburau peste munții înzăpeziți la vreme de iarnă, motoarele s-au defectat iar avionul s-a prăbușit într-o pădure. Omul zăcea sângerând, cu abdomenul sfârtecat de colții de metal rupt din fuselajul avionului, iar din organe aburul se ridica în aerul rece, de munte. Dar el nu se gândea decât la credinciosul său câine, pentru sine nemaipăstrând vreo speranță. Mai trăia? Sau fusese rănit și acum zăcea în agonie pe undeva, ca și el?
Lesne de imaginat ușurarea lui când câinele a apărut tiptil-tiptil, s-a așezat lângă el și l-a privit cu aceiași ochi tainici. După o oră, câinele a mirosit abdomenul deschis al omului, apoi a început să-i tragă afară intestinele, splina și ficatul, și a început să le mănânce, fără să-și ia ochii de la chipul stăpânului său.
„Slavă cerului, și-a zis omul în ultimul lui gând, bine măcar că unul dintre noi nu va muri de foame.”
S-ar putea să-ți placă și:
11 Responses to fidelitate
Leave a Reply
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 3.0 United States License.
in ce carte? nu-mi aduc aminte de povestea asta
“Copiii mintii”, cea dupa Xenocid.
[...] | Camil Stoenescu's blog stoenescu.eu : O poveste ciudată și frumoasă( in urma cu cateva secunde ) 0 | [...]
mda, am citit-o mai in diagonala.
mersi :)
pentru putin :)
Mai departe de Xenocid n-am citit din serie (cred ca nu aparusera si altele pe atunci). Dar oricum, suna a la Orson.
în carte e povestită de o bătrână înțeleaptă taoistă, cam „scrântită” de altfel.
nu ma prind. se indura cineva sa explice?
ca orice poveste frumoasă, e criptică și poate fi interpretată în multe feluri, iar fiecare înțelege din ea ce vrea.
putem să vedem doar ironia amară, putem să vedem abnegația, renunțarea de sine, simțul practic, chiar inconștiența, chiar putem distinge o idee de felul „ne ucide tocmai ceea ce iubim” etc…
Surpinzatoare lipsa de egoism a omului. O fictiune necesara, dar utila ;)
s-au văzut destule cazuri reale, mai ales printre oamenii străzii…:)